Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Credinta-Religie Duminica 15 Decembrie 2019 - 17006 vizitatori azi
Procesiunea "Drumul Crucii".

La Manastirea Hadambu din judetul Iasi a avut loc sambata, 14 septembrie 2019, Procesiunea "Drumul Crucii". Aceasta a fost precedata de Sfanta Liturghie oficiata in incinta asezarii monahale de catre IPS Parinte Arhiepiscop Ioachim, alaturi de un sobor de preoti. Cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului, la Manastirea Hadambu din judetul Iasi s-a desfasurat sambata, 14 septembrie 2019, Procesiunea "Drumul Crucii". Peste 3000 de pelerini veniti din mai multe parti ale tarii s-au rugat impreuna cu Inaltpreasfintitul Parinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului si Bacaului, cu Preasfintitul Parinte Calinic Botosaneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, si cu soborul slujitorilor. Pelerinajul a inceput dupa Sfanta Liturghie, oficiata in altarul de vara al asezamantului monastic, la Poarta "Bucuria Crucii". In dreptul celor 14 troite ridicate in cinstea Patimilor Mantuitorului Hristos si a sfintilor, s-a citit din Sfanta Evanghelie si s-a rostit cate o ectenie. Oamenii au purtat in maini flori, busuioc si lumanari, ascultand cu evlavie rugaciunile inaltate. Batranii, tinerii si copii au parcurs "Drumul Crucii" netinand cont de oboseala si de traseul abrupt. Ctitorii troitelor au oferit pelerinilor apa, suc, colaci si dulciuri in semn de multumire adusa lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. In cuvantul de invatatura adresat celor prezenti, IPS Parinte Ioachim a remarcat ca fiecare pelerin a mers prin dreptul celor 14 troite purtand in suflet "crucea de toate zilele pe care a dat-o Dumnezeu fiecaruia". La randul sau, arhimandritul Nicodim Gheorghita, staretul Manastirii Hadambu, a multumit Inaltpreasfintitului Parinte Teofan, Mitropolitul Moldovei, pentru ca a binecuvantat ca IPS Ioachim si PS Calinic Botosaneanul sa slujeasca cu prilejul sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci in Dealul Mare. De asemenea, cu emotie, parintele staret si-a exprimat recunostinta fata de Arhiepiscopul Romanului si Bacaului si fata de Episcopul-vicar al Eparhiei Iasilor pentru ca s-au rugat alaturi de miile de credinciosi veniti la Hadambu. Grupurile de pelerini din Borsa si din Bistrita au cantat apoi cateva pricesne inchinate Sfintei Cruci si Maicii Domnului, iar apoi au participat la agapa frateasca.


Procesiune cu icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului

In ajunul sarbatorii Inaltarii Sfintei Cruci, icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului a fost scoasa din biserica-monument si a fost asezata in baldachinul impodobit cu flori. Predica de la finalul slujbei, special alcatuita de catre PS Parinte Calinic Botosaneanul, a fost tinuta de preotul Emanuel Apetrei de la Parohia "Izvorul Tamaduirii" - Ursita, Protopopiatul 3 Iasi. In acelasi timp, arhimandritul Nicodim Gheorghita, a facut referire la frumoasa traditie de la Manastirea Hadambu din ziua Inaltarii Sfintei Cruci, cand pelerinii vin sa se roage cu evlavie si sa participe la Procesiunea "Drumul Crucii". Arhimnadritul Nicodim Gheorghita a amintit cateva din minunile pe care le-a savarsit Maica Domnului la Manastirea Hadambu, indemnand la pastrarea dreptei credinte, la rugaciune, la post si la milostenie. (Constantin Ciofu)

 

0 comentarii1813 vizualizări14 septembrie 2019




rss 2.0
rss 2.0