Adevarul umbla cu capul spart.          -          Adevarul invinge orice.          -          Cine spune adevarul nu poate sa multumeasca pe toata lumea.
Istorie Vineri 18 Octombrie 2019 - 2360 vizitatori azi
Gavril Butcovan - O pagina de istorie scrisa cu sange. Masacrul din Ip.

Singurul supravietuitor al celui mai cutremurator masacru din istoria neamului romanesc, a fost Gavril Butcovan din comuna Ip, judetul Salaj. El a reprezentat pana in anul 2010 memoria vie a tragicului eveniment petrecut in noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940. Declansat la numai cateva zile dupa odiosul Dictat de la Viena prin care Romania pierdea Nord-Vestul Transilvaniei in favoarea Ungariei hortyste, masacrul de la Ip este un "Lidice insangerat’’ savarsit cu bestialitate de acest regim.

            Actiunile de macel asupra populatiei romanesti au inceput la 7 septembrie 1940 in localitatea bihoreana Mihai Bravu, cand hortystii au ucis 22 de romani si au continuat pana in 18 septembrie, perioada in care au facut alte cateva zeci de crime in centrul orasului Gheorgheni si Targu Secuiesc.

            Cel mai afectat de teroarea hortysta a fost judetul Salaj. Lovite de aceasta soarta necrutatoare au fost localitatile : Ip, cu 157 de martiri, Traznea, cu 87, urmate de Sarmas, Marca, Zalau si altele, care la un loc au atins numarul de 477 de victime. Singura vina a acestor oameni a fost ca s-au nascut romani.

            Gavril Butcovan este martorul care si-a pastrat in memorie tot tragismul acestui eveniment si l-a  pus alaturi de documentele scrise pentru aflarea adevarului. Marturisirile sale au gasit un spatiu larg in presa scrisa si vorbita. A citit cu viu interes lucrarile unor istorici care s-au ocupat in mod special de aceasta problema si a ajuns la concluzia ca multe lucruri nu pot fi cunoscute numai din rapoarte, declaratii si descrieri fictive. El a trait aceste evenimente, a suferit peste masura in acea noapte apocaliptica din 13 spre 14 septembrie 1940.

            In anul 2006, tacerea  si-a rupt zagazurile si vocea lui s-a facut cunoscuta prin aparitia cartii-document, intitulata sugestiv "O pagina de istorie scrisa cu sange’’ prin care isi dezvaluie marea sa durere, clipele de groaza prin care a trebuit sa treaca la doar 16 ani.

            Marturiile lui Gavril Butcovan sunt pline de sinceritate, poarta in ele multa tristete, sunt pagini care cutremura pe oricine pana la lacrimi. Autorul insista asupra modului cum s-a desfasurat acest masacru in care au cazut 157 de victime nevinovate.

            Sub pretextul razbunarii celor doi militari unguri, morti in 7 septembrie 1940 intr-o explozie, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, armata hortysta se deda la acte de terorism. Timp de 3-4 zile  romanii sunt torturati intr-un chip groaznic: smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bate si paturi de arma, iar in noaptea de 13 spre 14 septembrie se savarsesc crimele diabolice: 18 romani sunt impuscati in casele lor in toiul noptii, iar altii in zorii zilei. Tortura a fost urmata de jefuirea cadavrelor, a caselor si a bisericii. Mortii au fost aruncati intr-o groapa comuna, chiar in Ziua Sfintei Cruci. Autorul cartii isi indreapta gandul spre simbolul acestui destin.

            Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictiva, explozia producandu-se din cauza unui ambalaj defect al munitiei, si nu ca ar fi provocata de romani. Clipele de groaza prin care a trecut, i-au ramas puternic intiparite in minte si l-au marcat pentru tot restul vietii. "Scriind aceasta carte, marturiseste el, am vrut sa spulber uitarea si sa spun adevarul, oricat ar fi acesta de dureros si deranjant. Nu impartasesc nici un resentiment, sunt un om iertator, dar nu pot uita ce s-a petrecut in satul meu in noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940’’ :

 "In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de arma ce razbateau dinspre casele vecinilor nostri. Era in jur de ora 5, inca era intuneric si m-a cuprins o frica ce nu o pot descrie in cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete, printre care 8 copii. Locuinta era compusa din doua incaperi. Eu, parintii si alti 5 frati dormeam intr-o camera, iar in camera mica, ceilalti doi fratiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan si i-am spus ca sunt impuscati romanii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru ca banuia ce ne asteapta, focurile de arma intetindu-se cu fiecare minut ce trecea. S-a uitat pe geam sa vada ce se intampla pe ulita, spunandu-ne apoi ca vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipa mi-am aruncat si eu ochii pe fereastra. Strada era plina de militari horthysti si consateni maghiari, deveniti partasi la masacru. Mama i-a zis tatii sa mearga sa deschida usa, ca sa nu bata soldatii in poarta asa cum au facut la vecini. Pe cand tata a vrut sa deschida usa, soldatii erau deja in curtea noastra. Unul dintre criminalii horthysti s-a rastit la el, spunandu-i sa iasa afara din casa. La cateva secunde am auzit cinci bubuituri de arma. Atunci am stiut ca l-au impuscat pe tata. Imediat au navalit in casa trei soldati, indreptand pustile spre noi. Ne-au spus rastit in ungureste, sa iesim afara. Mama i-a intrebat, aratand spre leaganul unde se afla sora mea cea mica, ce va intampla cu fetita, la care i-au raspuns ca o sa creasca ei. Cand am iesit l-am vazut pe tata, care zacea cu fata in jos langa peretele casei. M-am indreptat inspre el, moment in care asasinii horthysti au tras in mine. Cuprins de groaza m-am prabusit langa corpul neinsufletit al parintelui meu. Mi-am dat seama ca sunt in viata, simtind o arsura puternica. Inima imi batea tare pentru ca in momentele urmatoare am vazut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fata casei, la cativa metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost impuscata in piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost impuscat in burta, iar surioara Ana, de 5 ani, care, disperata, striga  :Unde esti maica?!, a fost secerata de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fuga spre gradina, insa soldatul care-l urmarea l-a impuscat in cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, au sfartecat-o cu baionetele in leagan. Asupra mamei au tras, ranind-o, insa a apucat sa se ascunda sub o caruta. Cred si astazi ca sansa mea a fost aceea ca nu m-am ridicat de langa tata si am stat culcat cu fata la pamant, in timp ce calaii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe langa mine si mama au mai scapat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit in camera mica, unde criminalii nu au mai cautat. Banuiesc ca in sinea lor credeau ca au ucis intreaga familie dupa ce au tras in 7 persoane si au strapuns-o cu baioneta pe Paulina."

Bilantul masacrului pentru familia lui Gavril Butcovan a fost unul apocaliptic. Din cei 10 membri ai familiei, 6 au fost impuscati si 4 au supravietuit, intre care s-a aflat si el, cel care, ajuns la o varsta inaintata se va descatusa de amintirile atat de apasatoare ale actului criminal petrecut de ZIUA CRUCII si va asterne pe hartie o pagina de istorie scrisa cu sange. 

 

Mircea Darosi.

 

 

0 comentarii1225 vizualizări12 septembrie 2019




rss 2.0
rss 2.0